Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European

December 12, 2019
74 Views

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe agendă aflându-se subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European – articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru “un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor”.

“Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris”, se mai arată în comunicat.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: