ANCOM : 5,1 milioane de conexiuni la internet fix si 19.6 milioane de conexiuni mobile, in primul semestru

December 10, 2019
58 Views

Numărul conexiunilor la Internet fix a ajuns la 5,1 milioane în prima jumătate a anului, în creştere cu 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, în cazul Internetului mobil, s-a înregistrat o scădere de 1,4%, până la 19,6 milioane de conexiuni, conform datelor prezentate, luni, într-o conferinţă de specialitate, de către Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Statistica ANCOM arată că, din totalul celor 5,1 milioane de conexiuni la Internet fix, 3,5 milioane se găsesc în mediul urban (+0,2% faţă de S1 din 2018), iar 1,6 milioane în mediul rural (+2,4%).

În privinţa traficului de Internet fix, datele Autorităţii relevă faptul că totalul se ridică la 3,2 milioane de TB, în timp ce traficul mediu lunar/locuitor a fost de 27 GB (+4%), iar rata de acoperire în gospodării a ajuns la 62% la suta de locuitori.

Potrivit raportului prezentat de către oficialul ANCOM, 71% din totalul conexiunilor la Internet fix sunt egale sau mai mari de 100 Mpbs, iar 12% reprezintă conexiuni egale sau mai mari de 30 Mbps, dar sub 100 Mbps.

La capitolul cotelor de piaţă a furnizorilor de Internet fix pe baza numărului de locuitori, conduce RCD&RDS, cu 52%, urmat de Grupul Telekom – cu 22%, UPC (12%) şi restul operatorilor, cu 14% din total.

Raportul ANCOM dezvăluie că, în primele şase luni ale anului în curs, la nivel naţional, erau active 19,6 milioane de conexiuni la Internet mobil, în scădere cu 1,4% comparativ cu perioada similară din 2018. Din acest total, 16,5 milioane erau conexiuni 3G şi 4G (-0,8% raportat la perioada de referinţă). În acelaşi timp, 10,9 milioane de conexiuni erau de numai tip 4G (+5,9%), în timp ce traficul mediu lunar pe cap de locuitor s-a ridicat la 3,4 GB (+16%).

Cotele de piaţă ale furnizorilor de Internet mobil se împart astfel: Orange (39%), Vodafone (24%), Grupul Telekom (19%) şi Alţii (18%).

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: