Premierul Ludovic Orban : Unirea provinciilor romanesti prin autostrazi, o prioritate

December 2, 2019
72 Views

Unirea celor trei provincii româneşti prin autostrăzi reprezintă o prioritate pentru Guvern, a declarat, duminică, la Alba Iulia, întrebat despre acest obiectiv, premierul Ludovic Orban.

“Este unul din obiectivele noastre prioritare. Autostrada de pe coridorul IV Pan-european, cele cinci tronsoane de la Piteşti la Sibiu sunt ‘prioritate zero’. De asemenea, Autostrada ‘Unirii’, cum îi spunem noi, Autostrada Tîrgu Mureş – Iaşi – Ungheni, şi nu numai Tîrgu Mureş – Iaşi – Ungheni, ci şi legătura cu graniţa de vest, de asemenea, reprezintă o prioritate. Tot printre priorităţi, reprezintă o ‘prioritate tot zero’ realizarea tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov”, a declarat şeful Guvernului.

În altă ordine de idei, Ludovic Orban a spus că 1 Decembrie este “simbolul unităţii românilor, simbolul unor realizări spectaculoase, ce ar trebui să reprezinte imboldul gândirii, simţirii şi acţiunii fiecărui român, acum şi pe viitor”.

Orban a apreciat că România “poate avea un destin măreţ, România are şansă să obţină respectul, aprecierea partenerilor noştri şi fiecare român are şansa să reuşească, în viaţă, în ţara lui”.

Şeful Guvernului a participat duminică la manifestările organizate în Alba Iulia de Ziua Naţională, la împlinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: