Daniel Buda – În numele PNL Cluj, le mulțumesc celor peste 300.000 clujeni. Clujul in procent de 81,2 % a votat pentru Iohannis

November 25, 2019
35 Views

În numele PNL Cluj, le mulțumesc celor peste 300.000 clujeni, adică 81,20%, care au votat pentru președintele Klaus Iohannis. Prezența foarte mare la vot, atât a cetățenilor județului Cluj dar și numărul de voturi obținute, ne onorează și ne responsabilizează.

Îi felicit pe toți cetățenii care s-au prezentat la vot, pentru înalta responsabilitate civică, alegând să își decidă în mod democratic viitorul. Îi asigur pe toți clujenii dar și pe toți românii, că am înțeles mesajul pe care ni l-au transmis prin votul acordat și că, de îndată, atât PNL cât și președintele României, domnul Klaus Iohannis, vom trece la transformarea României schilodită de PSD, într-o Românie normală.

O Românie în care peste 4,5 milioane de cetățeni plecați în Diaspora, cărora le mulțumim pentru sprijinul civic manifestat, să se poată întoarce în sânul familiilor lor. O Românie în care fiecare cetățean român să se simtă la el acasă, în orice parte de țară. În mod cert, împreună vom face din România o țară respectată atât în UE cât și în lume.

Le mulțumesc de asemenea colegilor mei, parlamentarilor, președintelui Consiliului Județean, primarilor, consilierilor județeni și locali, președinților și responsabililor de organizații din PNL Cluj, dar mai ales membrilor simpli, care ne-au ajutat să ducem mesajul președintelui României în fiecare casă și care au făcut posibilă această victorie.                     

Europarlamentar Daniel Buda,

     Președintele PNL Cluj

Leave A Comment

%d bloggers like this: