Expozitie – eveniment la 30 de ani de la Revolutie – “Cluj.21.12.1989”, la MNIT

November 19, 2019
83 Views

Au trecut, pe nesimțite, 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. 30 de ani de Românie liberă. Și, totuși, lucrurile nu sunt clare nici acum. ”A fost sau n-a fost?” Cum se mai simt azi acele momente de către cei care le-au trăit și cum le înțeleg cei care s-au născut de atunci încoace? Ce mai înseamnă ziua de 21.12.1989 pentru Cluj?

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a încercat să (re)transmită emoția acelei zile prin expoziția-eveniment ”Cluj. 21.12.1989”, al cărei vernisaj va avea loc în data de 21 noiembrie 2019, de la ora 18.00.

Expoziţia porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama tuturor celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989.

Fiind o expoziţie de concept, ea este bazată mai degrabă pe impactul emoţional prin stimulare senzorială și mai puțin pe relatarea de fapte, mărturii sau interpretări ale evenimentelor din decembrie 1989. Într-un mod subiectiv, sobru şi decent, vom pune accent pe drama personală, promovând gândirea critică şi declanșând o dezbatere interioară asupra datoriei civice în epoca contemporană.

O expoziție de stare despre o stare de fapt.
Vă așteptăm!

Proiect realizat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Asociația MVSEVM TRANSILVANIAE, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: