Premierul Orban a VOTAT

November 10, 2019
26 Views

Prim-ministrul Ludovic Orban i-a îndemnat, duminică, pe români să voteze, subliniind că acesta este un drept fundamental care permite fiecărui cetăţean român să hotărască ce se întâmplă cu ţara lui şi în ce direcţie se îndreaptă aceasta.

“Funcţia de preşedinte al României este cea mai importantă funcţie în statul român, preşedintele este cel care dă direcţia, cel care are cu adevărat puterea de a reprezenta România în lume, are puterea de a corecta eventualele erori ale altor instituţii ale statului. Este cel care dă tonul. (…) (Îi îndemn pe români- n.r.) să îşi exercite dreptul de vot, este un drept câştigat prin sacrificii, este un drept fundamental, care permite fiecărui cetăţean român să hotărască ce se întâmplă cu ţara lui şi în ce direcţie se îndreaptă, într-o direcţie bună sau nu”, a declarat prim-ministrul, după ce a votat la Şcoala nr.1, din Dobroeşti, Ilfov.

El a mai precizat că s-a prezentat de dimineaţă la urne, adăugând că “cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”.

“Mi-am exercitat dreptul de vot, ca la toate scrutinurile care au avut loc în România după 1990. Am votat, în mod evident, pentru o Românie normală, pentru o România dezvoltată, puternică, respectată în lume, în care drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean sunt respectate cu sfinţenie şi în care fiecare om are o şansă de a reuşi în viaţă”, a adăugat Orban.

Leave A Comment

%d bloggers like this: