Tise – Este regretabil că până la acest moment proiectul SMID nu a fost finalizat

“Cu privire la proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor – SMID, Consiliul Județean Cluj și președintele acestuia exprimă regretul că acesta nu a fost finalizat până în acest moment, acest proiect fiind demarat și executat de-a lungul mai multor administrații județene, cu implicarea și a altor instituții publice direct interesate.
Este regretabil că până la acest moment proiectul SMID nu a fost finalizat. Întârzierile, mai ales de natură juridică/tehnică, au creat neplăceri, fapt pentru care prezentăm scuze.
În acest context, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, inițiază un grup de lucru format din mai mulți experți la care vor fi invitate să ia parte toate instituțiile abilitate și/sau interesate, inclusiv Primăria municipiului Cluj-Napoca, Agenția pentru Mediu, Garda de Mediu și instituțiile tutelare de mediu, urmând ca acest grup de lucru să beneficieze de întregul suport al Consiliului Județean și să fie coordonat de către deputatul Dohotaru, acesta din urmă fiind preocupat de acest subiect.
Este de așteptat ca acest grup de experți să găsească soluții suplimentare pentru finalizarea urgentă a proiectului SMID și darea lui în folosință chiar anterior termenelor contractuale existente, respectiv anul 2020.” arata Consiliul Judetean Cluj intr-un comunicatITIONAL 

Credem ca cine sunt VINOVATI pentru acest ESEC INVESTIONAL MAJOR sa fie dati la o parte iar cel putin 5 ani sa nu mai faca parte din echipe de implementare cu fonduri europene la Consiliul Judetean Cluj

Leave A Comment

%d bloggers like this: