Câştigătorii celei de-a XII-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România

October 22, 2019
127 Views

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat, în perioada 17 – 18 octombrie 2019, la Sâmbăta de Sus (jud. Brașov), cea de-a XII-a ediţie a conferinţei internaţionale Inovaţie şi calitate în sectorul public.

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi premiate cele mai bune exemple înscrise în Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România, fiind acordate 9 premii şi 3 menţiuni.

Câştigătorii sunt:

Pilonul I Soluții moderne pentru creșterea calității vieții

Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Politici de prioritizare a transportului în comun la Cluj-Napoca. Transport electric
Locul II: Instituția Prefectului judeţul Timiș – Copii și Tineri din județul Timiș la MegaDojo – un model de promovare, pe bază de voluntariat, a educației informale în domeniul programării și a tehnologiilor cu componentă IT dedicată copiilor și tinerilor din comune și orașe mici din județul Timiș
Locul III: Direcția de Asistență Socială Brașov – Bunici în siguranță – Sistem de teleasistență
Mențiune: Primăria Municipiului Iași – UN NOU ÎNCEPUT – Program de mobilitate urbană

Pilonul II Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate

Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Centrul de Inovare și Imaginație Civică
Locul II: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, București – Cursuri de inducție și de perfecționare pentru angajați
Locul III: Primăria Municipiului Roman – Creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin reproiectarea SMC și introducerea CAF
Mențiune: Instituția Prefectului judeţul Harghita – Ghidul serviciilor publice furnizate de instituțiile publice din județul Harghita

Pilonul III Etica, parte a culturii organizaționale

Locul I: Primăria Municipiului Cluj-Napoca – Bugetare participativă la Cluj-Napoca
Locul II: Primăria Municipiului Iași – Iaşi vibrează civic
Locul III: Primăria Municipiului Călărași – Integritate prin proceduri, instruire şi prevenire – I.P.I.P.
Mențiune: Consiliul Județean Călărași – Înfiinţarea Grupului de Acţiune privind Prevenirea şi Combaterea Corupţiei (G.A.P.C.C.) ca mecanism de cooperare cu societatea civilă în materie de etică, integritate anticorupţie

„Identificarea și promovarea exemplelor pozitive ale unor autorităţi şi instituţii publice, astfel încât acestea să poată fi cunoscute, preluate și implementate și la nivelul altora, reprezintă una dintre metodele general recunoscute ca aducând o plusvaloare reală în cadrul eforturilor de creştere a calităţii serviciilor publice destinate cetățenilor, pentru dezvoltarea comunităților”, a transmis președintele ANFP, Vasile-Felix COZMA, în cadrul evenimentului.

Toate proiectele înscrise au primit diplome de bună practică şi se regăsesc într-un Ghid care va fi disponibil pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi calitate/Conferinţa.

Leave A Comment

%d bloggers like this: