Propunerea de creştere a salariilor în funcţie de studii, adoptată tacit de Senat

October 19, 2019
114 Views

Propunerea formulată de ministrul Muncii, Marius Budăi, şi alţi 37 de parlamentari PSD, PNL, ALDE, USR şi UDMR, privind „stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională”, a fost adoptată tacit de Senat.

Decizia finală va fi luată însă de Camera Deputaţilor, iar pentru a intra în vigoare trebuie promulgată de preşedintele României.

Documentul stabileşte o serie de coeficienţi care se vor înmulţi cu salariul minim, fiecare coeficient fiind aferent unui anumit grad de şcolarizare, cel mai mic, 1, corespunzând muncitorilor necalificaţi, iar cel mai mare, 2,80 – acordat persoanelor care şi-au luat doctoratul în activitatea pe care o desfăşoară.

„Cuantumul salariului de bază minim se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”, se arată în proiectul de lege, depus la Senat pe data de 27 iunie a.c.

Potrivit art. 3, coeficienţii minimali sunt stabiliţi în vederea „asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar şi mediul economic concurenţial, pentru sectoarele pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate”.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: