Piata auto din Romania a crescut cu aproape 10%, in primele noua luni (APIA)

October 18, 2019
109 Views

Vânzările de autovehicule noi au consemnat, în primele nouă luni ale anului, un volum al vânzărilor în creştere cu 9,7% în comparaţie cu acelaşi interval din 2018, relevă datele statistice publicate, joi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

La nivelul lunii septembrie, piaţa totală auto din România a crescut 15,7%, comparativ cu luna similară a anului anterior.

Potrivit sursei citate, în continuare, în România, vânzările sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice, care realizează 57% din totalul achiziţiilor de autoturisme din primele nouă luni ale lui 2019. Cu toate acestea, numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste prime nouă luni (54.558 unităţi) este cu 29,5% superior celui din perioada similară a anului trecut (când se înregistrau doar 42.127 unităţi). Ca urmare, şi ponderea achiziţiilor realizate de către persoanele fizice a crescut pe ansamblul perioadei analizate, de la 37% în 2018 la 43%, în 2019.

În ceea ce priveşte autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele nouă luni ale anului 2019 au fost înmatriculate 329.231 unităţi, cu 5,1% mai puţine decât în 2018, având şi o structură de vârstă îmbunătăţită (cu scăderi importante pe segmentul celor mai vechi de 12 ani).

Vânzările de autovehicule noi au consemnat, în luna septembrie, un volum al vânzărilor în creştere cu 15,7%), comparativ cu luna similară a anului trecut. La nouă luni, se înregistrează o creştere generală a pieţei cu 9,7%, pe un volum total de 147.966 de unităţi, din care 127.251 sunt autoturisme (+11,9%( şi 20.715 de vehicule comerciale (-1,8%).

Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 40.893 unităţi, urmată de către Volkswagen (13.043 unităţi) şi Renault (11.978). În acelaşi timp, Dacia, cu cele 38.797 de unităţi, conduce în clasament la categoria autoturisme, iar Ford (2.751 unităţi) pe cel de la vehicule comerciale uşoare.

Leave A Comment

%d bloggers like this: