Peste jumatate dintre studenti aloca intre 100 si 200 de euro pentru inchirierea unei locuinte (studiu)

September 27, 2019
147 Views

Peste jumătate dintre studenţii (55%) aflaţi în căutarea unei locuinţe în chirie au un buget lunar de 100 – 200 de euro, iar majoritatea sunt în căutarea unei garsoniere, reiese dintr-un studiu realizat de către reprezentanţii unei platforme imobiliare online.

Conform datelor centralizate de OLX Imobiliare, cei mai mulţi studenţi care au participat la realizarea studiului locuiesc în chirie (87%), în cămin (8%) sau cu familia (3%). În acelaşi timp, principalele oraşe în care aceştia studiază sunt: Bucureşti (20%), Iaşi (15%), Cluj-Napoca (13%), Braşov (8%) şi Timişoara (7%).

Întrebaţi ce îi împiedică să locuiască în chirie, majoritatea studenţilor care stau în cămin s-a referit la costurile mari (86%), dar şi la faptul că e mai distractiv să stea în cămin (6%). De asemenea, cei care locuiesc alături de familie au declarat că nu stau în chirie tot din cauza costurilor mari (86%) şi din cauza responsabilităţilor implicate de acest tip de locuire (11%).

În ceea ce priveşte bugetele alocate pentru închirierea unei locuinţe, cercetarea OLX arată că peste jumătate dintre cei chestionaţi au spus că pot aloca un buget lunar de 100-200 euro (55%). Pe locul doi s-au situat cei care vor să aloce 201-300 euro pentru chiria lunară (23%), urmaţi de cei care au un buget sub 100 euro (15%). Pe de altă parte, 7% dintre aceştia sunt dispuşi să aloce un buget de peste 301 euro pentru chiria lunară.

La capitolul bugetului pentru întreţinere, 55% dintre studenţi au declarat că alocă o sumă cuprinsă între 100 şi 200 lei pe lună, 22% sunt dispuşi să dea între 201 şi 300 lei, iar cei care pot plăti peste 300 lei reprezintă 8% din total. Totodată, 15% dintre studenţi au afirmat că vor să plătească sub 100 lei pentru întreţinerea lunară.

Când vine vorba de tipul de locuinţă pe care şi-l doresc, 54% dintre respondenţi au declarat că îşi caută o garsonieră, 39% un apartament cu două camere şi 5% un apartament cu trei camere.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: