Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Bruxelles la deschiderea oficiala a Festivalului International de Arta Europalia

September 26, 2019
153 Views

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţea viitoare, la Bruxelles, la deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Artă Europalia, unde România este ţară invitată de onoare.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita la Bruxelles a preşedintelui Iohannis are loc la invitaţia regelui Philippe.

În cadrul vizitei, şeful statului va avea o întrevedere cu regele Philippe, la Palatul Regal din Bruxelles, alături de care va deschide Festivalul Europalia România, la Palatul de Arte Frumoase Bozar.

Cei doi oficiali vor vizita expoziţia “Brâncuşi. Sublimarea formei” – cea mai importantă expoziţie dedicată sculptorului român organizată în ultimele decenii şi principalul eveniment din cadrul festivalului – şi vor participa la concertul intitulat “Rapsodia română”, susţinut de ansamblul RaRo-SoNoRo.

Europalia România se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României şi al regelui şi reginei Belgienilor.

Festivalul, organizat în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, cuprinde evenimente din sfera artelor vizuale, artelor spectacolului, muzică, film, literatură, educaţie culturală, care vor avea loc atât în Belgia, cât şi în Franţa, Olanda, Germania, Luxemburg şi Marea Britanie.

Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, ediţia din acest an marcând al 50-lea an de existenţă. România a mai participat la ediţia din 2007. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: