Zeci de tone de gunoaie strânse din Pădurea Făget din Cluj

September 15, 2019
52 Views


Circa 150 de metri cubi de gunoaie, care cântăresc 50 de tone, au fost strânse, sâmbătă, de 1.200 de voluntari, din Pădurea Făget, o zonă limitrofă municipiului Cluj-Napoca, unde oamenii ies la iarbă verde, într-o acţiune organizată de Asociaţia CERT Transilvania.

“După ziua de azi, pot să vă spun că ar cam trebui să ne fie ruşine, în sensul că e foarte, foarte multă mizerie. Să ne fie ruşine nouă, oamenilor, de ceea ce suntem în stare să lăsăm în urmă. Am adunat aproximativ 150 de metri cubi de gunoaie, în greutate de circa 50 de tone. Am mai făcut astfel de acţiuni, dar sper să nu mai fie nevoie; totul depinde de spiritul civic şi de bunul simţ al oamenilor. Sperăm că, dacă oamenii văd că e curat în pădure, o să se gândească de două-trei ori înainte de a mai arunca”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele CERT Transilvania, Dan Jecan.

Mii de hectare de pădure curățate

Potrivit acestuia, la acţiune au participat 1.200 de voluntari, care au curăţat de resturi menajere 2.500 de hectare de pădure.

Acţiunea de ecologizare organizată de Asociaţia CERT-Transilvania a fost sprijinită de Salvamont Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi Romsilva Cluj.

CERT Transilvania este un detaşament de intervenţie în caz de dezastre, grup constituit pe bază de voluntariat.

Descriere foto: Gunoaie Tower Park Cluj

Leave A Comment

%d bloggers like this: