Fructul care-ţi semnalează dacă ai probleme cardiace. Consumul de aronia poate previne instalarea multor boli

September 9, 2019
173 Views

Mici, de culoare neagră sau roşie, în funcţie de specie, cu gust amărui, fructele de aronia provin din America de Nord, unde băştinaşii îi cunoşteau efectele asupra sănătăţii. Amerindienii i-au spus ”fructul inimii”, după ce i-au descoperit proprietatea de a le indica dacă au sau nu probleme cardiace şi de circulaţie.
Bobiţele de aronia sunt bogate în antioxidanţi, vitamine, acizi organici şi substanţe tanante. De aceea, acest fruct este considerat o sursă sănătate, stârnind interesul farmaciştilor din toată lumea.
Calităţile terapeutice ale aroniei i-au determinat şi pe fermierii români să cultive fructul care provine din America de Nord, buzoianul Marian Tudor fiind unul dintre ei.
De trei ani cultivă aronia, pe un teren de lângă Buzău, primii butaşi fiind aduşi din Belgia. Un singur arbust de aronia costă 25 de lei însă banii se recuperează rapid, pentru că un kilogram de fructe ajunge la 50 de lei.
Fermierul a plantat 50 de arbuşti, din care recoltează micile fructe pentru a testa piaţa dar şi pentru prepararea unor siropuri şi esenţe bogate în substanţe benefice sănătăţii.
Fermierul buzoian spune că în România, datorită climei, boabele de aronia sunt mai dulcegi. Potrivit acestuia, un singur arbust poate produce 4-5 kilograme de fructe. Aronia se coace toamna târziu, iar gustul lor este fad.
”Ajunge la maturitate după doi, trei ani de zile. Noi avem genul acesta de aronia negru dar este şi aronia albastru, aronia roşu. Are un gust mai ciudat, mai dur, dar este foarte bun pentru sănătate şi asta contează cel mai mult. Sunt bio, deoarece folosim gunoi de grajd”, spune Marian Tudor.
Aronia este un arbust uşor de cultivat şi de întreţinut, nu are cerinţe prea mari faţă de sol şi poate valorifica o gamă largă de tipuri de sol. Mai mult decât atât, aronia este un arbust rezistent la boli, pe care nici frigul nu îl doboară.
Amerindienii i-au spus ”fructul inimii”, după ce i-au descoperit proprietatea de a le indica dacă au sau nu probleme cardiace şi de circulaţie.
”În momentul în care aronia este foarte coaptă, când desfaci fructul, are exact culoarea sângelui. Când dai cu zeama de aronia pe mână, îţi arată culoarea sângelui pe care o ai, aşa cum povestesc vechii indieni. Dacă se înnegreşte acel suc, înseamnă că ai o problemă de circulaţie”, spune fermierul buzoian.
Considerat un super aliment, aronia poate preveni boli grave, pentru că are un conţinut mare de antioxidanţi, fibre, vitamine şi mangan.
Fructele de aronia se regăsesc în compoziţia unor preparate cu proprietăţi anticancerigene şi detoxifiante. Totodată, acestea sporesc vitalitatea organismului, datorită concentraţiei mari de vitamine şi de substanţe nutritive prezente în compoziţia lor.
Studii recente au scos în evidenţă faptul că aronia ajută la menţinerea sănătăţii creierului, îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale, previne pierderile de memorie şi pierderea echilibrului.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: