Bianca Andreescu a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, US Open, la doar 19 ani

September 8, 2019
49 Views

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câştigat primul său titlu de Mare Şlem din carieră, după ce a învins-o în finala turneului de tenis US Open pe legendara jucătoare americană Serena Williams cu 6-3, 7-5, sâmbătă, la New York.

Andreescu, la 19 ani, ocupă locul 15 în clasamentul mondial, după ce anul trecut nu reuşise să treacă de calificări la Flushing Meadows.

Ea a explodat anul acesta în circuitul WTA, reuşind să câştige trei titluri, la Indian Wells, Toronto (după o finală în care Serena a abandonat din cauza unei accidentări) şi US Open, astfel luni va urca pe locul 5 în lume, depăşind-o şi pe Simona Halep.

La primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, Andreescu s-a oprit în turul al doilea, venind din calificări. De asemenea, la Roland Garros a ajuns până în turul al doilea, abandonând din cauza unei accidentări la umărul stâng din cauza căreia a ratat tot sezonul de iarbă, inclusiv turneul de la Wimbledon.
Serena Williams (8 WTA), care va împlini luna aceasta 38 de ani, ratează o nouă şansă de a-şi trece în palmares al 24-lea titlu de Mare Şlem, după ce a pierdut finalele de la Wimbledon şi US Open în ultimii doi ani. Ultimul titlu de Grand Slam câştigat de americancă datează din 2017, de la Australian Open.

Andreescu a obţinut victoria după o oră şi 39 de minute, dar succesul său putea fi chiar mai rapid, dacă nu rata o minge de meci la scorul de 5-1 în setul secund. Williams a reuşit să revină şi să egaleze, 5-5, dar Andreescu a câştigat două ghemuri şi a obţinut victoria.
Bianca Andreescu a avut 5 aşi şi a comis 3 duble greşeli, iar Serena a reuşit 9 aşi, dar a comis şi 8 duble greşeli. Jucătoarea canadiană a reuşit 18 winners, dar a avut şi 17 erori neforţate, în timp ce Williams a contabilizat 33 de winners şi tot 33 de erori neprovocate.

Pentru titlul cucerit la Flushing Meadows, Andreescu a fost recompensată cu un cec de 3.850.000 dolari.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: