Preşedintele Klaus Iohannis – la New York intre 24 si 26 septembrie, la Adunarea Generala ONU

September 4, 2019
151 Views

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, SUA, în perioada 24-26 septembrie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, programul vizitei şefului statului român va cuprinde, printre altele, susţinerea discursului naţional în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU şi participarea la Forumul Politic la Nivel Înalt pe tema “Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”. Summitul îşi propune analizarea progreselor înregistrate în atingerea Agendei 2030 şi a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (Sustainable Development Goals / SDGs). Va fi primul Summit ONU dedicat SDGs după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015.

Tema dezbaterilor generale a celei de a 74-a sesiuni a Adunării Generale este “Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia calitativă, acţiune climatică şi incluziune”. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: