Deloitte : Initiativa de a fiscaliza bacsisul estte oportuna ; trebuie avuta in vedere o aliniere a prevederilor fiscale privind impozitarea

August 27, 2019
125 Views

Iniţiativa de a fiscaliza bacşişul este oportună, dar odată cu implementarea acesteia pot apărea însă şi dificultăţi la nivelul operatorilor economici, precum generarea de obligaţii fiscale suplimentare, potrivit unei analize realizate de Deloitte România.

“În practică pot apărea însă şi dificultăţi la nivelul operatorilor economici vizaţi de această măsură. Similar cu prevederile primei ordonanţe, abrogate la scurt timp de la publicare, actuala propunere legislativă nu furnizează niciun detaliu privind diferitele tipuri de impozitare existente la nivelul operatorilor economici. Astfel, dacă în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, efectul impozitării veniturilor din bacşiş va fi anulat prin deducerea cheltuielilor cu plata sumelor către angajaţi, situaţia se schimbă în cazul principalilor jucători vizaţi de această măsură, cei care aplică impozitul specific pentru activităţi HoReCa, precum şi în cazul microîntreprinderilor. Pentru angajatorii din domeniul HoReCa ce calculează şi plătesc impozitul specific pentru această industrie, menţionarea bacşişului pe bon ar putea genera obligaţii fiscale suplimentare”, se arată în documentul Deloitte.

Mai precis, venitul generat de încasarea bacşişului va trebui reflectat separat în contabilitate şi va reprezenta un venit din alte activităţi (altele faţă de cele specifice HoReCa), fiind astfel impozitat pe baza regulilor privind impozitul pe profit. Totuşi, nu este clar modul în care ar fi clasificate cheltuielile generate de repartizarea bacşişului către angajaţi, respectiv dacă acestea vor reprezenta de asemenea cheltuieli pentru alte activităţi (anulându-se astfel impactul fiscal) sau cheltuieli aferente activităţii de bază (HoReCa).

Pentru microîntreprinderi, aceste sume suplimentare vor conduce la mărirea bazei impozabile, ele fiind incluse în totalul veniturilor obţinute, fără posibilitatea deducerii cheltuielilor aferente. Această situaţie ar putea fi evitată prin introducerea în legislaţia fiscală a unei scutiri pentru aceste tipuri de venituri, spun analiştii firmei de consultanţă fiscală.

Pe de altă parte, legiferarea bacşişului este o măsură aşteptată, în condiţiile în care se vorbeşte de sume încasate, dar nefiscalizate la nivelul angajaţilor.

Totodată, la acest moment, acestea nu figurează contabil la nivelul operatorilor economici, iar clienţii, persoane juridice sau PFA, nu au posibilitatea de a deduce sumele aferente, în lipsa unui document justificativ, arată analiza Deloitte.

“O astfel de reglementare aduce o serie de avantaje, cum ar fi creşterea competitivităţii pe piaţa muncii. Reglementarea bacşişului ar conduce la venituri declarate mai mari la nivelul celor care lucrează în sectorul HoReCa, facilitând astfel, spre exemplu, obţinerea unui credit bancar. Cu toate acestea, pentru angajaţii care nu activează în domeniul HoReCa, dar care pot primi de asemenea bacşiş, fără ca angajatorii lor să fi optat pentru fiscalizarea acestor sume, tratamentul poate fi unul discriminatoriu”, subliniază analiştii.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: