Întâlnirea Iohannis – Trump: Despre ce vor discuta cei doi preşedinţi la Casa Albă

August 16, 2019
73 Views

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu preşedintele SUA Donald Trump despre securitatea în zona Mării Negre şi totodată despre disponibilitatea României de a găzdui mai mulţi militari americani în România. În acelaşi timp, România este disponibilă să mai trimită efective militare în Afghanistan.
Securitatea Mării Negre este una dintre subiectele ce vor fi abordate în întâlnirea bilaterală dintre Klaus Iohannis şi preşedintele american Donald Trump. Rusia are o prezenţă militară în Marea Neagră printr-o importantă bază în Crimeea.

Iohannis va exprima disponibilitatea României de a găzdui un număr mai mare de dispozitive militare ale NATO, prin brigada multinaţională sau centrul de comandă care va fi stabilit în regiune.
De asemenea, preşedintele României va transmite preşedintelui Trump că România este disponibilă să trimită mai multe trupe în Afghanistan.

Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a aprobat, la sfârşitul lunii trecute, forţele armate care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului, în anul 2020. Astfel, 3.385 de militari, civili şi poliţişti din Armată şi MAI vor participa la misiuni.

La întâlnire, şeful statului român va reitera chestiuni importante precum parteneriatul strategic, alocarea a 2% din PIB pentru Apărare şi relaţia economică în creştere dintre cele două ţări.

Importanţa securităţii energetice în România
Preşedintele Klaus Iohannis va discuta, în cadrul întâlnirii sale de la Washington de pe 20 august cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, despre securitatea energetică din România şi investiţiile americane în acest domeniu. SUA sunt îngrijorate în privinţa dependenţei Europei pentru gazele Rusiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-o discuţie informală cu presa, că în întâlnirea cu preşedintele SUA Donald Trump, programată la Casa Albă pe 20 august, una dintrele temele importante de discuţie va fi securitatea energetică în România şi investiţiile americane.

“Energia este o zonă sensibilă şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională”, a spus preşedintele în discuţia cu presa.
Acesta a subliniat permanenta îngrijorare a americanilor că Europa va ajunge prea dependentă de gazele Rusiei.

De asemenea, în contextul îngrijorărilor arătate de investitorii din domeniul Energiei, preşedintele a primit semnale de la Guvern că OUG 114 şi legea offshore vor fi modificate.
“La nivelul Guvernului există o disponibilitate de a repara lucrurile care nu au fost bine gândite”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a transmis că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în ţară.
“Ni s-a adus la cunoştinţă că această discuţie cu referire la plecare ţine de politica globală a companiei”, a ţinut să precizeze Klaus Iohannis.

Măsurile din OUG 19/2019, care a modificat prevederile OUG 114/2018, vor avea un impact negativ asupra rezultatului din exploatare al OMV Petrom, de 40 de milioane de euro, arată raportul semestrial al companiei, publicat la sfârşitul lunii iulie.

OMV Petrom anunţa în toamana anului trecut, după apariţia legii offshore, că a amânat luarea unei decizii privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră pentru 2019, din cauza Guvernului român, care a avut nevoie de prea mult timp pentru legea offshore.

Explorarea blocului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom şi compania americană ExxonMobil.

Între timp, în contextul în care în media au apărut informaţii legate de o posibilă retragere a Exxon din parteneriat, compania americană a anunţat că intenţionează să atragă în proiect un nou partener.
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 19-20 august o vizită la Washington D.C., la invitaţia Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump. Cei doi oficiali vor discuta despre întărirea Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii.

Leave A Comment

%d bloggers like this: