PNL demarează pe 10 august campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la Cotroceni

August 10, 2019
29 Views

PNL demarează sâmbătă, 10 august, la ora 11.00, în Piața Universității, campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, a anunțat partidul condus de Ludovic Orban într-un comunicat de presă.
”În Piața Universității vor fi prezenți și vor susține declarații de presă președintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, secretarul general, Robert Sighiartău, președintele PNL București, Violeta Alexandru, precum și președinții filialelor de sector ale PNL”, au mai transmis liberalii.
Klaus Iohannis și-a făcut joi lansarea în cursa pentru câștigarea unui nou mandat de președinte al României în cadrul Consiliului Național al PNL, unde le-a propus liberalilor ca parteneriatul preşedinte – PNL să devină „nucleul care va cataliza toate energiile” astfel încât România să devină un stat funcţional.
„Vă propun ca parteneriatul preşedinte – Partidul Naţional Liberal să devină nucleul care va cataliza toate energiile, astfel încât România să devină un stat funcţional, cu instituţii eficiente, în slujba cetăţeanului! Eu vreau să facem România puternică! (…) Trebuie să reclădim scara valorilor care susţine dezvoltarea oricărei societăţi. Reconfigurarea României nu poate fi imaginată fără promovarea asiduă a unui set de valori şi principii din rândul cărora nu au cum să lipsească cinstea, încrederea, toleranţa, înţelepciunea, competenţa, buna-cuviinţă ori creativitatea. Iar poporul român are din plin aceste atribute, doar că adesea dramele, tragediile, disfuncţionalităţile sistemice scot la iveală ce e mai urât şi tindem să credem că aspectele negative prevalează”, a afirmat Iohannis, la Consiliul Naţional al PNL.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: