Dacian Ciolos – Oamenii cu bun-simț au început să înțeleagă că nu mai avem mare lucru de așteptat de la vechea clasă politică,

“Doamna Dăncilă,

E problema dumneavoastră cum vreți să scăpați de oponenții politici din interiorul partidului dumneavoastră. Doamna Andronescu avea motive să fie demisă dacă ați fi analizat cu adevărat cum funcționează Ministerul Educației și cât de relevante au fost deciziile dumneaei pornind de la agonia în care se află acest domeniu fundamental pentru viitorul societății.

Dacă chiar v-ar interesa durerea oamenilor în urma acestui caz de la Caracal și, mai ales, durerea celor pe care-i țineți în sărăcie prin politici clientelare prin care PSD își favorizează baronii, ați fi început în primul rând o reformă în propriul partid, înainte de a veni să ne dați lecții de moralitate.

Oamenii cu bun-simț au început să înțeleagă că nu mai avem mare lucru de așteptat de la vechea clasă politică, al cărei obiectiv perpetuat de-a lungul anilor a fost să obțină și să conserve privilegii pentru politicieni și acoliții lor. Statul român a fost o victimă a acestui model, iar o mare parte dintre cetățenii români și-au pierdut speranța, îndepărtându-se de politică, alții alegând să plece cu totul din țară.

Un exponent al PSD ar fi putut fi un factor de schimbare dacă ar fi realizat cu adevărat nevoia de reformă interioară în partid și dreptul românilor de a avea politicieni competenți și cinstiți. Din păcate pentru noi toți, ați pierdut această oportunitate.
Va trebui să ne clădim propriul viitor fără să mai credem în promisiuni din partea celor care ar fi putut să facă lucrurile mai bine, dar nu au făcut-o.

Statul român are nevoie de resetare, iar aceasta nu se va putea face decât printr-o colaborare strânsă și bazată pe încredere între cei care se angajează în politică și competențele din societate care pot fi mobilizate, oamenii care au acumulat experiență și vor să o împărtășească în folosul general direct sau prin intermediul organizațiilor profesionale. Ceea ce am făcut în 2016 cu GovIT Hub este un exemplu despre cum putem lucra împreună pentru a crește încrederea în autoritățile publice și calitatea serviciilor lor.” arata Ciolos

Leave A Comment

%d bloggers like this: