Unul din cinci români a schimbat jobul cu unul mai prost plătit, principalele motive fiind programul de lucru flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă

July 9, 2019
134 Views

Un român din cinci spune că a acceptat cel puţin o dată de-a lungul carierei un job mai prost plătit, iar doi din cinci spun că ar fi dispuşi să accepte un job pe mai puţini bani în schimbul altor avantaje pe care le consideră mai valoroase, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.

Programul de lucru mai lejer şi flexibil, alături de posibilitatea de a lucra de acasă, reprezintă principalul motiv să dea jobul actual pe unul cu salariu mai mic pentru 22% dintre respondenţii dispuşi să accepte o astfel de schimbare.

Aproape tot atâţia (21,7%) ar accepta un job mai prost plătit dacă ar avea perspective mai bune de dezvoltare profesională, iar 15,5%, dacă beneficiile extra salariale ar fi mai consistente. Oportunitatea de a avansa mai rapid în carieră ar conta mai mult decât nivelul noului salariu pentru unul din zece respondenţi (10,5%), urmată de un birou mai aproape de casă (8,6%), un colectiv mai bun (6,2%) sau un brand de angajator mai atractiv (3%).

Leave A Comment

%d bloggers like this: