O nouă ediție a proiectului Terapie prin Artă, în spitalele clujene

July 1, 2019
160 Views

Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unități sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, participă la o nouă ediție a proiectului Terapie prin Artă.
Conceput de către Asociația Create.Act.Enjoy, proiectul se derulează până în data de 18 iulie a.c. și își propune ca pe parcursul zilelor pline de activități dedicate atât pacienților, cât și cadrelor medicale, să contribuie la redescoperirea frumosului și a bunătății din jur, la reducerea stresului, inducerea unei stări de bine și creșterea respectului de sine și față de ceilalți.
Astfel, până în data de 30 iunie a.c., la nivelul Spitalului Clinic de Recuperare au loc ateliere de terapie prin artă, momente artistice și un concert susținut de Cantabile Quartet. De asemenea, persoanele internate beneficiază de vizite surpriză în cadrul acțiunii „Rudă pentru o zi”, care constă în vizitarea pacienților fără aparținători.
Totodată, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii se derulează activități de terapie prin artă, în cadrul secțiilor Pediatrie I și II, Nefrologie și Psihiatrie.
Comparativ cu anul 2018, în cadrul ediției din acest an s-au alăturat încă două unități medicale, respectiv Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca – secția Medicină Internă, proiectul revenind și în spitalele cu care colaborarea a început în anii trecuți – Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Este posibil ca imaginea să conţină: maşină, cer, copac şi în aer liber

Leave A Comment

%d bloggers like this: