Proiect: Trotinetele electrice vor putea fi folosite pe drumurile publice fără a risca amenzi

June 26, 2019
383 Views

Un proiect de lege depus la Camera Deputaţilor prevede definirea trotinetele electrice, astfel încât să nu fie asociate mopedelor, iar utilizatorii să nu fie pasibili de amenzi/închisoare dacă nu au permis. Trotineta electrică este definită ca un vehicul cu 2 sau 3 roţi şi viteză maximă de 40 km/h.

Deputatul PNL de Cluj Sorin Moldovan a depus, marţi, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ prevede definirea trotinetei electrice ca un vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 40 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW.

De asemenea, prin această reglementare, trotinetele electrice vor putea fi utilizate pe pista pentru biciclete, care este “subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător”.

Trotinetele electrice sunt exceptate prin acest proiect de la necesitatea obţinerii unei înmatriculări sau înregistrări.

“Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor şi a trotinetelor electrice, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare”, arată textul legii.

Leave A Comment

%d bloggers like this: