Preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat la Bruxelles sprijinul ferm al Romaniei pentru Parteneriatul Estic

June 22, 2019
133 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de vară de la Bruxelles, context în care a prezentat rezultatele Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi a reafirmat sprijinul ferm al României pentru Parteneriatul Estic.

“În contextul aniversării a zece ani de la crearea Parteneriatului Estic, Consiliul European a invitat instituţiile europene relevante să evalueze instrumentele şi măsurile existente şi să prezinte un set suplimentar de obiective politice pe termen lung, la începutul anului 2020, în perspectiva următorului Summit al Parteneriatului Estic. Preşedintele României a reafirmat sprijinul ferm al ţării noastre pentru Parteneriatul Estic şi a evidenţiat importanţa strategică a regiunii”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Discuţiile liderilor europeni s-au axat în Consiliul European pe numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene pentru următorul ciclu instituţional, adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, bugetul multianual al Uniunii post-2020, schimbările climatice, dezinformarea şi ameninţările hibride, precum şi relaţiile externe ale Uniunii. În marja Consiliului European, a avut loc şi reuniunea Summitului Euro în format extins.

Şeful statului a prezentat, în calitate de reprezentant al statului membru care deţine Preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE, rezultatele semnificative obţinute de România pe parcursul celor şase luni de mandat în domenii precum: piaţa internă, dimensiunea socială, piaţa unică digitală, transporturi, energie, protecţia mediului, securitatea internă a Uniunii, Uniunea Bancară şi Uniunea Pieţelor de Capital.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat şi eforturile Preşedinţiei României a Consiliului UE pentru avansarea negocierilor asupra viitorului buget Multianual post-2020, materializate inclusiv într-un document de negociere revizuit, conform mandatului conferit de Consiliul European din decembrie 2018. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, acest document reflectă principalele aspecte de natură politică care vor sta la baza arhitecturii viitorului buget multianual al Uniunii şi reprezintă o bază solidă care va permite viitoarei Preşedinţii finlandeze să continue negocierile în vederea obţinerii, în timp util, a unui acord.

Administraţia Prezidenţială menţionează că toate aceste rezultate obţinute de Preşedinţia României a Consiliului UE au fost salutate şi apreciate de ceilalţi lideri europeni.

Un punct important pe agendă l-a constituit continuarea discuţiilor pentru posturile de conducere la nivelul instituţiilor europene. Acestea vor continua în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului European, în ziua de 30 iunie.

Liderii europeni au adoptat Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024, document care include priorităţile ce vor orienta activitatea UE în următorii cinci ani. Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul pentru acest document, care reflectă viziunea comună pentru viitorul Uniunii, în spiritul Declaraţiei adoptate la Summitul de la Sibiu şi a subliniat importanţa unităţii la nivel UE pentru implementarea viitoarei Agende Strategice. Noua Agendă Strategică reflectă priorităţi importante din perspectiva României precum: promovarea unei Europe a creşterii şi convergenţei, consolidarea Pieţei Unice, întărirea securităţii interne a Uniunii Europene şi asigurarea unei acţiuni externe eficiente.

….

Leave A Comment

%d bloggers like this: