Consiliul Judeţean Cluj, gazda unei delegaţii poloneze din Voievodatul Łódzkie

Consiliul Judeţean Cluj a primit vizita unei delegaţii oficiale a Voievodatului Łódzkie din Polonia condusă de către domnul vicemareşal Andrzej Gorczynski. Din delegație au mai făcut parte reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale precum și ai grupurilor de acțiune locală, consultanți în domeniul accesării fondurilor rurale, directori de școli agricole, primari și fermieri din Voievodatul Łódzkie.
Delegaţia a fost primită de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Vákár István, împreună cu domnul Adrian Oros, Prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, reprezentanţi ai Centrului Agro Transilvania din Dezmir, Agro Transilvania Cluster și ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Scopul întâlnirii a fost acela de inițiere a unor parteneriate în multiple domenii precum agricultura ecologică și biodiversitatea rurală. Totodată, s-a urmărit impulsionarea schimburilor comerciale dintre cele două părţi.
„Polonia este pentru noi un model în accesarea fondurilor europene și un partener important în ceea ce privește negocierile pentru dezvoltarea sectorului agricol comun. În urma discuţiilor purtate şi a prezentărilor realizate am constatat că între cele două regiuni există multiple similitudini, atât în ceea ce priveşte componenta administrativă, cât şi profilul agricol. Am convingerea că ceea ce oaspeţii polonezi au văzut la Cluj a fost edificator şi că, în perioada imediat următoare, vom putea iniţia colaborarea pe care ambele părţi o doresc, în special în domeniul agricol ”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Vákár István.
În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Vákár István a făcut oaspeților polonezi o prezentare a județului și a Consiliului Județean, subliniind necesitatea dezvoltării relațiilor de cooperare în domeniile de interes comun. A fost, astfel, prezentat potenţialul economic al judeţului, fiind subliniate punctele forte care îl fac extrem de atractiv din perspectiva potenţialilor investitori, precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivel judeţean. Totodată, a fost subliniat şi potenţialul turistic, agricol şi industrial al Clujului, premise optime pentru atragerea investitorilor străini.
Tot în ideea atragerii investitorilor polonezi, a intensificării cooperării economice şi a dezvoltării schimburilor comerciale, în special în domeniul agricol, vicepreședintele Vákár István a prezentat o serie de atuuri ale Clujului, accentul fiind pus pe componenta educaţională şi pe înalta calificare a forţei de muncă. În acelaşi context, au fost făcute scurte prezentări ale Centrului Agro Transilvania precum și ale Clusterului Agro Transilvania, entități care favorizează desfăşurarea activităţii producătorilor şi comercianţilor agricoli clujeni.
La rândul lui, vicemareşalul Voievodatului Łódzkie a făcut o scurtă prezentare a Voievodatului, regiune pentru care agricultura este principala ocupație și sursă de venit. Acesta ocupă primul loc în Polonia și al patrulea în lume în ceea ce privește cultivarea leguminoaselor precum și locul trei la exportul cărnii de porc și locul cinci pentru producția de lapte și produse lactate. De asemenea, domnul Andrzej Gorczynski a precizat faptul că la nivelul voievodatului au 141 de produse tradiționale locale certificate. Discuții concrete s-au mai purtat și pe teme precum existența unor scheme de ajutor financiar local sau național, în afara fondurilor europene, plafonarea subvențiilor pentru perioada 2020-2027, condițiile pentru achiziționarea terenurilor arabile, precum și existența unor măsuri de asigurare pentru fermieri și implementarea programului „Tânărul fermier”.
Vicemareşalul Voievodatului Łódzkie și-a exprimat dorința de cooperare cu partea română, fiind interesat să înceapă o relație de colaborare în vederea susținerii reciproce a proiectelor din domeniul agriculturii precum și a sprijinirii dezvoltării gospodăriilor medii și mici.

Leave A Comment

%d bloggers like this: