Preşedintele Klaus Iohannis : Declaratiile iresponsabile ale unor reprezentanti de nivel inalt au condus la reticenta fata de candidatura Romaniei in CS al ONU

June 8, 2019
81 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a luat notă, cu regret, de faptul că România nu a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru intervalul 2020 – 2021, în urma votului care a avut loc vineri în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

“În ciuda demersurilor diplomaţiei române – care a reuşit să obţină un număr considerabil de angajamente de susţinere din partea statelor membre – o serie de declaraţii politice nediplomatice, iresponsabile şi contraproductive, contrare unor poziţii tradiţionale de politică externă ale statului, formulate fără mandat şi în afara competenţelor lor de unii reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române – faţă de care preşedintele României a luat poziţie fermă la momentul producerii lor – au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere şi la reticenţa faţă de candidatura României. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României faţă de dosare de politică externă importante, sensibile şi complexe”, susţine şeful statului.

Preşedintele constată că acest rezultat “nedorit” s-a produs în ciuda efortului îndelungat şi substanţial depus de echipa Ministerului Afacerilor Externe, compusă din diplomaţi şi experţi, alături de misiunile diplomatice ale României, între care s-a distins Misiunea Permanentă de la New York, pe toată durata campaniei de promovare a candidaturii şi mai ales în ultimii ani.

Administraţia Prezidenţială arată că şeful statului apreciază tot efortul depus de diplomaţia română.

De asemenea, se menţionează că de-a lungul acestei campanii – plasate sub imperativul promovării Păcii, Justiţiei şi Dezvoltării durabile – preşedintele Klaus Iohannis a susţinut constant şi ferm acest obiectiv major de politică externă şi s-a implicat activ în demersurile diplomatice desfăşurate în acest scop. Astfel, au fost realizate numeroase demersuri scrise către omologi străini, această prioritate fiind evocată de asemenea atât în discursurile publice ale şefului statului, din ţară sau din străinătate, inclusiv la sesiunile anuale ale Adunării Generale a ONU, precum şi în cadrul tuturor interacţiunilor de nivel înalt, de tip bilateral şi multilateral, cu omologii şi partenerii străini. În plus se arată că Administraţia Prezidenţială a sprijinit şi a cooperat îndeaproape cu Ministerul Afacerilor Externe pentru buna desfăşurare a campaniei de promovare.

Preşedintele Iohannis reconfirmă ataşamentul României faţă de diplomaţia multilaterală şi faţă de principiile şi valorile consacrate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Leave A Comment

%d bloggers like this: