USR anunta ca va semna acordul propus de presedintele Klaus Iohannis

June 7, 2019
43 Views

Uniunea Salvaţi România salută propunerea preşedintelui Klaus Iohannis ca toate partidele să semneze un acord naţional, informează USR, prin intermediul unui comunicat remis miercuri.

“Uniunea Salvaţi România salută propunerea preşedintele Klaus Iohannis ca toate partidele să semneze un acord naţional pentru anularea modificărilor făcute de PSD, ALDE şi UDMR legislaţiei din justiţie”, a precizat sursa citată.

Uniunea menţionează că a depus deja în Parlament proiecte de lege care transpun recomandările Comisiei de la Veneţia în legile justiţiei şi că în cazul în care există un acord politic, acestea pot fi adoptate în perioada imediat următoare “astfel încât sistemul de justiţie să îşi recapete stabilitatea, iar România să îşi recupereze credibilitatea” în faţa partenerilor externi.

“USR susţine, de asemenea, o reformă constituţională care să cuprindă întrebările de la referendumul pentru justiţie al preşedintelui Iohannis, dar şi iniţiativa Fără penali în funcţii publice, care a fost semnată de peste un milion de cetăţeni. De altfel, USR militează pentru o reformă constituţională mai amplă, care să includă de exemplu depolitizarea CCR, o instituţie cu rol fundamental în statul român, care şi-a abandonat misiunea de a apăra legea, sub presiunile PSD-ALDE”, reiese din comunicat.

Leave A Comment

%d bloggers like this: