Spiritul antreprenorial în Cluj-Napoca. De la idee, la dezvoltarea de noi parteneriate .

                     Spiritul antreprenorial în Cluj-Napoca

                                                                                              De la idee, la dezvoltarea de noi parteneriate                                                                               

Transilvania a reprezentat dintotdeauna un punct de referinţă pentru întreaga Europă Centrală.

Idei ale oamenilor vizionari au căpătat contur de-a lungul timpului, materializându-se prin proiecte care s-au dovedit a fi măreţe, tocmai prin utilitatea şi valoarea lor, proiecte care au dus la accelerarea evoluţiei societăţii.

Cluj-Napoca, este un punct tot mai mare de interes pentru mediul de business, iar companiile multinaționale sunt chemate să se mute pe piețe foarte complexe.

          Acestea trebuie să mențină o prezență globală semnificativă  și consecventă și, în același timp, să fie caracterizate de o prezență locală eficientă pe piețele din care fac parte–toate, în lumina incertitudinilor contextului socio-economic actual.

          Nevoia de inovare şi de creştere a valorii adăugate a produselor şi serviciilor sunt esenţiale pentru menţinerea firmelor.

          Mediul de afaceri din Cluj-Napoca este unul dinamic, afirmaţie susţinută de evoluţia companiilor, a volumului investiţiilor şi a cifrei de afaceri, respectiv a forţei de muncă ocupate.

          În acest fel, Cluj-Napoca, a ajuns să ocupe locul al doilea pe plan naţional, în ceea ce priveşte potenţialul său economic dar şi structura economică diversificată.

          Această dezvoltare economică s-a datorat şi unor caracteristici ale oraşului, precum poziţia geografică, resursele culturale, educaţionale şi de cercetare valoroase, forţa de muncă înalt calificată, infrastructura în curs de dezvoltare- potenţial de dezvoltare economică,  facilităţile, precum şi garanţiile şi asistenţa oferite investitorilor români şi străini de către administraţia locală.

          Cluj-Napoca, dovedeşte că există premisele necesare pentru a începe, practic, orice tip de afacere şi a contura noi parteneriate de business.

          În acest sens, se creează şi parteneriatul pentru investiţii Transilvania dintre INTEL GLOBALIS, Cluj-Napoca şi BAPA BLANC ALLIANCE PUBLIC AFFAIRS, Bucureşti.

          BAPA, Bucureşti,  a fost fondată  în urmă cu peste 14 ani, după finalizarea Mandatului de Ministru, în Guvernul României, de către Ionel Blănculescu, economist, CEO al acestei companii,  specializate în Consultanţă în Investiţii/Public Affairs.

          INTELGLOBALIS, Cluj-Napoca, este cunoscută ca firmă specializată în consultanţă de management, business development, lobby de business , dar este şi deţinătoarea Platformei de Networking – X Party & Networking, fiind cea mai mare serie de evenimente de Networking din România, care este reprezentată de domnul doctor inginer, Florin Bugnar, directorul executiv al acesteia.

          La iniţiativa acestora, se concretizează  parteneriatul pentru Investitii Transilvania.

        Care este scopul acestui parteneriat ?

 

  Unul major: catalizarea şi sprijinirea investiţiilor din Bucureşti- Ilfov, însă şi din statele din afara ţării, cum ar fi Turcia, EAU sau alte ţări din Zona Golfului Persic, în zona Transilvaniei, înCluj- Napoca, dar şi în celelalte 9 judeţe componente.

Prin acţiunile întreprinse, acest parteneriat doreşte să fie un sprijin în extinderea şi consolidarea afacerilor autohtone, din Transilvania, în special Cluj-Napoca, dezvoltându-se atât la nivel național cât şi internaţional, ca parte de

business development şi consiliere şi asistenţă în relaţia cu administraţiile locale şi naţionale.

Părţi integrante a acestui parteneriat sunt două micro-parteneriate strategice încheiate cu Casa de Avocatură  Iuga & Asociaţii şi cu Compania de Insolvenţă  Prestigiu SPRL.

De ce este acesta un parteneriat inedit ?

 

Ei bine, o preocupare majoră, fundamentală a parteneriatului, se referă la sprijinirea şi încurajarea companiilor care activează  în domeniul Înaltei Tehnologii, pentru implantări de succes în Cluj-Napoca, precum şi în celelalte 9 judeţe din Transilvania, atât din exteriorul ţării cât şi din alte zone ale României, pe de o parte, iar pe de altă parte, de extindere în afara graniţelor, a  tuturor activităţilor acestor companii de profil din Cluj-Napoca.

Iată o parte dintre domeniile de High Tech vizate: Industry 4.0, Artificial Intelligence(AI), Machine Learning, Deep Learning, Internet of Things(IoT), Connectivity, Disruptive Technology, Blockchain Technology,

Smart Contracts, Digitalization, Digitization, Big Data, Cloud Computing, Robotization, Robotics, RPA, Robotic Process Automation, UiPath patterns, Automation şi Cybersecurity.

Aşteptăm cu mare interes Techsylvania, un eveniment unic în România în ceea ce priveşte domeniul High Tech.

          Prin prezenţa acestui parteneriat, se dovedeşte că Transilvania este vie şi că, deşi, firmele se confruntă cu globalizarea şi competiţia, este parte integrantă a unei Europe în evoluţie şi dezvoltare continuă, cu un spirit antreprenorial bine consolidat.

                                                                         Gyorgydeak Patricia

Leave A Comment

%d bloggers like this: