Cum va fi sărbătorită Ziua Europei la Cluj?

Primăria municipiului Cluj-Napoca și Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, prin Centrul Regional de Informare Europe Direct-Transilvania de Nord vor sărbători joi, 9 mai 2019, ”Ziua Europei”.

Cu această ocazie, în intervalul orar 10.00-17.00 vor fi distribuite materiale de informare europeană  la standurile ce vor fi amplasate în perimetrul Centrului de Cultură Urbană Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

Municipalitatea clujeană va expune la standul organizat cu ocazia Zilei Europei materiale de informare europeană furnizate de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România și de către Centrul de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest prin Centrul Regional de Informare Europe Direct – Transilvania de Nord va distribui la standul organizat cu ocazia Zilei Europei materiale de informare europeană furnizate de Comisia Europeană şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România, dar şi materiale puse la dispoziţie de ADR Nord-Vest cu privire la programele de finanţare europeană.

În această atmosferă festivă, vizitatorii vor avea ocazia să afle de la standurile cu materiale de informare detalii despre teme europene de larg interes, să se informeze cu privire la rolul instituţiilor europene, în special în legătură cu rolul Parlamentului European, pentru care se organizează scrutinul electoral din mai 2019, dar şi să obţină informaţii referitoare la programele cu finanţare europeană.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: