După aproape două luni de secetă, vremea a revenit cu fenomene extreme în majoritatea zonelor ţării. În următoarele zile, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), se vor semnala precipitaţii. Nici în următoarea lună nu vom scăpa de ploi.
….
Prognoza meteo lunară
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 15.04.2019 – 22.04 2019
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 22.04.2019 – 29.04.2019
Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 29.04.2019 – 06.05.2019
Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 06.05.2019 – 13.05.2019
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte.