Lista cultelor religioase recunoscute oficial în România. Ce salarii primesc de la stat şefii bisericilor

April 7, 2019
44 Views

În România, cultele religioase recunoscute de stat beneficiază şi de anumite ajutoare financiare. Astfel, de la bugetul de stat sunt date sume de bani pentru sprijinirea anumitor comunităţi religioase, pentru repararea sau construirea unor locaşuri de cult sau pentru salarizarea slujitorilor Domnului.

Conform legii 153/2017, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) are salariul egal cu cel al preşedintelui Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor (23.920 de lei lunar brut).

Mitropoliţii BOR, cei ai Bisericii Catolice şi arhiepiscopul major primesc un salariu egal cu cel al secretarilor şi chestorilor din Senat şi Camera Deputaţilor. Arhiepiscopul, şeful de cult (mitropolit, episcop, muftiu, şef rabin, preşedinte uniune, preşedinte) au salariul egal cu al unui ministru (21.840 de lei lunar brut).

Episcopul şi episcopal-vicar patriarhal (BOR) au salariile egale cu ale vicepreşedinţilor comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, iar episcopul-vicar, episcopal coajutor, episcopul auxiliar şi arhiereul vicar au salariul unui parlamentar (18.720 de lei lunar brut).

În România, potrivit prevederilor Legii 489/2006 privind libertatea religioasă, sunt 18 CULTE RELIGIOASE recunoscute oficial:

-Biserica Ortodoxă Română
-Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara
-Biserica Romano-Catolică
-Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
-Arhiepiscopia Bisericii Armene
-Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România
-Biserica Reformată din România
-Biserica Evanghelică C.A. din România
-Biserica Evanghelică Lutherană din România
-Biserica Unitariană Maghiară Cultul Creştin Baptist- Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
-Biserica Creştină După Evanghelie din România
-Biserica Evanghelică Română
-Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
-Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România
-Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic
-Cultul Musulman
-Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”

De asemnea, 36 de asociaţii religioase au primit avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte şi funcţionează în baza Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Asociaţia religioasă este o persoană juridică alcătuită din cel puţin 300 de membri, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.

 

Detalii si grafic interactiv

Foto : www.dw.com/ro

Leave A Comment

%d bloggers like this: