Primarul Emil Boc şi edilii din şase comune au semnat, joi, la Primăria Cluj-Napoca, acordul de asociere pentru realizarea metroului şi a trenului metropolitan, care prevede realizarea în parteneriat a diverselor studii necesare proiectului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unei postări, joi, pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc, proiectul are ca obiectiv asigurarea unor servicii de mobilitate de calitate ridicată pentru populaţia zonei metropolitane, precum şi un transport eficient înspre şi dinspre Cluj-Napoca.
„Am semnat astăzi (joi – n.a.), împreună cu primarii comunelor Gilău, Floreşti, Baciu, Apahida, Jucu şi Bonţida acordul de asociere privind realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru trenul metropolitan şi metrou. Acest proiect de investiţii reprezintă un pas semnificativ pentru dezvoltarea socio-economică a zonei metropolitane Cluj-Napoca şi are ca obiectiv asigurarea unor servicii de mobilitate de calitate ridicată pentru populaţia zonei metropolitane, precum şi un transport eficient înspre şi dinspre Cluj-Napoca”, a arătat Boc.
Primarul Clujului a subliniat că proiectul de investiţii va fi realizat în două etape, în prima etapă urmând să fie realizat trenul metropolitan pe infrastructura actuală.
„În această fază va fi implementat un sistem de transport rapid care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădăşelu şi staţia de la Bonţida, pe o lungime de aproximativ 43 de km. Punctele de oprire actuale vor rămâne aceleaşi şi se propune adăugarea unor noi staţii de oprire în zonele: Baciu, Tetarom pe str. Tăietura Turcului şi la podul Ira pe str. Aurel Vlaicu. Pentru fiecare punct de oprire se vor analiza facilităţile disponibile pentru călători: bănci, zone de aşteptare, toalete, puncte de procurare a biletelor (automate/case). De asemenea se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni şi se va realiza conectivitatea cu transportul public local la fiecare punct de oprire”, a explicat Emil Boc.
…