Festivalul “Cluj Modern” celebreaza in editia din acest an un secol de existenta a Academiei de Muzica

April 4, 2019
25 Views

Ediţia din acest an a Festivalului “Cluj Modern” va fi dedicată celebrării unui secol de existenţă a Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, în program fiind incluse multe compoziţii ale unor compozitori care s-au născut sau au creat în acest oraş.

Directorul artistic al festivalului, profesorul Adrian Pop, a explicat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Academia de Muzică “Gheorghe Dima” (AMGD) a făcut parte din grupul select de instituţii culturale înfiinţat în 1919-1920 în Cluj de Consiliul Dirigent, după Unirea din 1918.

“A fost un gest cât se poate de important al proaspăt plănuitei Românii moderne. Toate aceste instituţii celebrează acum centenarul, iar Academia, şi ea, priveşte cu mândrie în urmă”, a explicat Adrian Pop.

Pentru a face informaţia legată de acest festival atractivă pentru publicul puternic ancorat astăzi în lumea virtuală, organizatorii evenimentului au inventat o falsă adresă de mail – amgd@100.ro – care reprezintă de fapt titlul ediţiei din acest an.

“Această adresă de email reprezintă 100 de ani de AMGD (Academia de Muzică Gheorghe Dima) în România. Este şi titlul concertului ansamblului ‘Ad Hoc’, care în acest mod glumeţ anunţă evenimentul. În ceea ce priveşte conţinutul festivalului, se observă că sunt opt concerte în care a vrut să cuprindem aproape toată suflarea componistică clujeană. Vom avea în program de la Gheorghe Dima, patronul şcolii noastre, până la compozitori moderni – Marţian Negrea, Sigismund Toduţă, Dan Voiculescu şi alţii. Am proiectat o privire istorică, ne-am propus să arătăm nu doar ce este de ultimă oră, ci şi să facem o lecţie de istorie a modernismului”, a mai spus Adrian Pop.

La conferinţă a fost prezent şi directorul fondator al festivalului, Cornel Ţăranu, care a a afirmat că speră că acest festival să continue să reconfirme publicului clujean, pe care îl consideră extrem de educat şi fidel muzicii simfonice, faptul că merită să îşi susţină compozitorii şi interpreţii.

“Prezenţe naţionale şi internaţionale semnificative vor pune un evantai artistic stilistic divers al muzicii contemporane actuale, ce va culmina cu concertul simfonic final al Filarmonicii ‘Transilvania’, dirijat de Cristian Mandeal. O muncă de echipă – restrânsă sau eficientă – admirabil condusă de actualul director artistic Adrian Pop, a învins toate dificultăţile inerente unui asemenea demers. Devenit deja un brand clujean semnificativ, Festivalul va confirma şi de această dată rolul său important pe harta culturală a ţării”, a spus Cornel Ţăranu.

Din program fac parte trei prime audiţii absolute, iar concertul ‘Jocuri şi Rime’, cu piese semnate de Cornel Ţăranu, Olivier Messiaen, Gyorgy Selmeczi şi Sabin Pautza va încheia festivalul. Concertul va fi susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania şi dirijat de Cristian Mandeal, iar solistă va fi Rodica Vică.

Festivalul este organizat cu sprijinul unui proiect AFCN şi ICR, precum şi al unor centre culturale din Cluj. AGERPRES

 

Program festival

Leave A Comment

%d bloggers like this: