Japonia : Guvernul a stabilit numele noii ere ce va incepe in mai, cu incoronarea printului Naruhito

April 2, 2019
697 Views

Guvernul Japoniei a anunÅ£at luni numele noii “ere” care va începe la 1 mai, când pe tron va urca prinÅ£ul Naruhito, al cărui tată, împăratul Akihito, urmează să abdice la 30 aprilie, transmite Kyodo.

Noua eră se va numi “Reiwa”, semnificând comuniunea spirituală a japonezilor pentru a dezvolta cultura ţării, potrivit premierului Shinzo Abe.

Numele noii ere a fost adoptat dintr-o operă clasică niponă, pentru prima dată în cei peste 1300 de ani de când a început să se folosească acest sistem, iar alegerea lui reflectă tendinţele naţionaliste ale guvernului conservator condus de Abe, au remarcat observatori citaţi de Kyodo.

În Japonia modernă, numele erelor se referă la domnia unui împărat şi este de mare interes public, întrucât este utilizat pe larg în calendare, ziare, documente oficiale şi diferite acte, inclusiv permise de conducere.

Conform unei surse guvernamentale, numele a fost ales din şase variante. Pentru selecţie, cabinetul Abe a discutat cu nouă experţi din presă, mediul de afaceri, învăţământ, precum şi cu lideri din Dietă (legislativ). Între aceştia se numără profesorul Shinya Yamanaka de la universitatea Kyoto, care a câştigat în 2012 premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină.

Åžeful guvernului a mai explicat că numele celei de-a 248-a ere, sau “gengo”, derivă din “Manyoshu”, o colecÅ£ie de poeme japoneze din secolul al VIII-lea. ÃŽncepând cu prima “gengo”, în anul 645, care s-a numit “Taika”, toate numele de eră cu surse identificabile au provenit din creaÅ£ii clasice chineze.

“Ne aÅŸteptăm sincer ca noua eră să se bucure de o largă acceptare din partea publicului ÅŸi să se înrădăcineze adânc în vieÅ£ile japonezilor”, a mai spus Abe, care ÅŸi-a exprimat totodată speranÅ£a ca “Reiwa” să fie o eră promiţătoare pentru tânăra generaÅ£ie.

Leave A Comment

%d bloggers like this: