Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, anunță publicul vizitator că, începând cu data de 31 martie 2019, o dată cu trecerea la ora oficială de vară, programul de vizitare al Parcului Naţional Etnografic „Romulus Vuia” va fi între orele 10.00-18.00, ultima intrare fiind la ora 17.00.
Muzeul este deschis de miercuri până duminică, fiind închis în zilele de luni și marți.
La secţia centrală a muzeului, str. Memorandumului nr. 21, programul de vizitare rămâne neschimbat: între orele 10.00 şi 18.00, de miercuri până duminică, ultima intrare ora 17.00.
***
Deschis în anul 1929, Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” este cel mai vechi
muzeu etnografic în aer liber din România şi unul dintre cel mai frumoase din Europa. Parcul Etnografic se întinde, în prezent, pe o suprafaţă de peste 15 ha, expunând spre vizitare peste 50 de monumente şi obiective reprezentative pentru cultura materială din întreaga Transilvanie. Obiectivele sunt împărţite în două sectoare principale: 1) instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti; 2) tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură tradiţională.
