Daniel Buda: Tinerii nu au nevoie doar de un simplu loc de muncă, ci de un loc de muncă care să fie bine plătit!

February 20, 2019
57 Views

În cadrul reuniunii Comisiei de Dezvoltare Regională, a avut loc o dezbatere pe marginea raportului privind „Resursele destinate alocării specifice pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor”. Am intervenit în cadrul dezbaterii și am subliniat faptul că instituțiile europene, în special Comisia Europeană, trebuie să treacă la un alt nivel de abordare a șomajului în rândul tinerilor, a declarat europarlamentarul Daniel Buda.

Tinerii au nevoie de locuri de muncă bine plătite care să le permită acestora să aibă un trai decent, să își plătească chiria pentru locuință, rata la bancă, școlarizarea copiilor sau să își permită cel puțin un concediu pe an. Asistăm la o migrație a forței de muncă, iar tocmai din această cauză, Comisia Europeană trebuie să fie preocupată de chestiunea aceasta.

Colegul Bronis ROPĖ a subliniat un alt aspect legat de acest fenomen migraționist, și anume, că din păcate, tinerii din estul Europei sunt atrași de mirajul unor locuri de muncă bine plătite din vestul Europei, iar statele membre au de suferit foarte mult din acest motiv deoarce ele au investit sume consistente în școlarizarea acestora. Tinerii ar trebui să întoarcă societății din care provin cunoștințele și abilitățile deprinse în școli. Aceștia sunt furați pur și simplu de economiile mult mai dezvoltate. Iar în acest context, statele membre ar trebui să fie obligate să despăgubească statele de proveniență a acestor tineri, care au cheltuit enorm de mult cu creșterea și educarea acestora, a mai spus acesta.

Dincolo de orice, în mod clar, tinerii și orice cetățean al Uniunii Europene, trebuie să se bucure de libertatea de mișcare, care este una dintre valorile fundamentale ale UE. În același timp, nu putem ignora incapacitatea guvernului PSD-ALDE de a nu valorifica resursele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană în acest sens. Iar faptul că am avut 302 milioane de euro alocate țării noastre prin Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor, iar guvernul PSD-ALDE nu a cheltuit un cent în această direcție, mi se pare o crimă împotriva tineretului!

Leave A Comment

%d bloggers like this: