Bastionul Croitorilor (în maghiară Bethlen bástyája, alternativ Szabók bástyája, în trad. „Bastionul Bethlen” sau „Bastionul Croitorilor”) este unul din puținele turnuri de fortificație care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului și care s-a păstrat intact până în zilele noastre. A fost finanțat de breasla croitorilor din Cluj. Fiecare bastion (turn) al zidului medieval de apărare a fost finanțat de altă breaslă (croitori, cizmari, tâmplari, săpunari, rotari, olari, zidari, curelari etc).
…
Între anii 1627-1629, în perioada principelui Gabriel Bethlen, bastionul a fost reconstruit, ajungând la forma actuală.
…