Eurostat: Copiii din România sunt cei mai sănătoşi din Europa

February 6, 2019
100 Views

Copiii in România sunt, conform Eurostat, cei mai sănătoşi din Europa, procentul celor care nu sunt bolnavi depăşind 99% la toate categoriile de vârste.
Astfel, în 2017, procentul copiilor sub cinci ani sănătoşi sau foarte sănătoşi era de peste 99% în România, Bulgaria, Malta şi Italia.
Pentru copiii cu vârste între cinci şi nouă ani, România era din nou în fruntea listei, cu 99,8%, urmată de Cipru (98,9%), Italia (98,8%) şi Grecia (98,7%).
Pentru copiii cu vârste între 10 şi 15 ani, procentul României era 99,1%, urmată de Italia (98,4%) şi Bulgaria (98,2%).
În ansamblu, pentru copiii între zero şi 15 ani România avea cea mai mare pondere a copiilor sănătoşi – 99,4%, iar pe ultimele locuri se aflau Portugalia (90,2%), Letonia (90,7%), Estonia (91,9%) şi Polonia (93,6%).
Media UE era, în 2017, peste 95%. 3,7% dintre copiii sub 16 ani aveau probleme limitate de sănătate şi 1,2% probleme grave de sănătate.

Leave A Comment

%d bloggers like this: