Fiscul promite că de la 1 februarie codul de TVA se acordă pe loc

January 24, 2019
102 Views

Noul preşedinte al ANAF, Mihaela Triculescu, promite că de la 1 februarie va fi simplificată procedura de înregistrare în scopuri de TVA, urmând să acorde codul de TVA în aceeaşi zi cu depunerea cererii.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a adoptat, miercuri, un ordin în acest sens. Astfel, persoanele impozabile vor avea posibilitatea să obţină codul de TVA în aceeaşi zi cu depunerea solicitării, fără a parcurge procedura de audiere.
În vederea obţinerii rapide a codului de TVA, declaraţia pe proprie răspundere se va transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
Noua procedură stabileşte modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie pe proprie răspundere pentru înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.

Leave A Comment

%d bloggers like this: