Presedintele Klaus Iohannis participa in Germania la ceremonia semnarii Tratatului franco-german si se intalneste cu militarii romani

January 22, 2019
273 Views

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Aachen, Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel, şi a omologului său francez, Emmanuel Macron.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în marja deplasării în Germania, şeful statului va avea şi o întâlnire cu militarii români care activează la baza militară NATO de la Geilenkirchen.
Semnarea Tratatului franco-german de către preşedintele francez şi cancelarul german va avea loc în Sala Încoronării a Primăriei oraşului Aachen. Acest moment va fi precedat de alocuţiuni ale prim-ministrului landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, primarului oraşului Aachen, Marcel Philipp, şi ale preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi cancelarului Angela Merkel. Ulterior semnării documentului, vor susţine alocuţiuni preşedintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în calitate de Preşedinţie în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Leave A Comment

%d bloggers like this: