Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea despre vreme, valabilă în intervalul 24 decembrie – 21 ianuarie 2019.

December 26, 2018
41 Views

Potrivit meteorogilor, pe perioada Crăciunului se va înregistra o uşoară scădere a temperaturilor. Precipitațiile se vor restrânge, iar în partea de sud şi sud-est îşi va face apariţia soarele.

„Prima zi de Crăciun o să aducă o răcire a vremii, maxime apropiate de normal între -4 şi 4 grade la nivelul întregii ţări, în sud şi sud-est un cer variabil, doar în primele ore ale zilei pot să fie înnorări şi posibil izolat precipitaţii mixte, în rest un cer mai mult noros şi pe arii restrânse ninsori slabe în nord, nord-est şi centru inclusiv în zonele montane. Acelaşi tablou se menţine şi pentru a doua zi de Crăciun, în vest, centru, nord-est, nori persistenţi, precipitaţii sub formă de ninsoare, dar slabe cantitativ în schimb în partea de sud şi sud-est a ţării se mai vede şi soarele din când în când, iar maxime tot apropiate de nomalul perioadei în general între -3 şi 5 grade Celsius”, a precizat Mihai Timu, meteorolog de serviciu.

Turiștii care își vor petrece sărbătorile de iarnă în stațiunile montane vor avea parte de un strat nou de zăpadă. În schimb, meteorologii anunță temperaturi de până la 10 grade Celsius în Lunca Dunării.

Cum va fi vremea în prima săptămână din 2019
În săptămâna 31 decembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei, în regiunile intracarpatice și la munte și ușor mai ridicate în extremitatea de sud-vest a țării. În rest, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale intervalului. În nordul și centrul țării sunt anunțate precipitații abundente, iar în rest vor fi apropiate de nivelul normal al acestei perioade.

Prognoza meteo în săptămâna 7-14 ianuarie 2019
Meteorologii spun că mediile valorilor termice vor fi vor fi apropiate de cele specifice intervalului în majoritatea regiunilor. În cea mai mare parte a țării, sunt anunțate cantități mari de precipitații.

Vremea în săptămâna 14 – 21 ianuarie 2019
Potrivit ANM, mediile valorilor termice se vor situa peste cele normale ale perioadei în cea mai mare parte a teritoriului.

Excepție va face zona Moldovei unde temperaturile vor fi normale pentru această săptămână.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile sudice, iar în rest se vor situa în limitele normale ale săptămânii.

Leave A Comment

%d bloggers like this: