Proiect european de peste 355 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în Cluj și Sălaj

December 4, 2018
248 Views

Clujul și Sălajul vor beneficia de extinderea masivă a rețelei de apă și canalizare, printr-un proiect cu finanțare europeană estimat la peste 355 milioane de euro. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, acest lucru va duce categoric la creșterea calității vieții pentru locuitorii celor două județe.

Directorul general al Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, a declarat că de proiect vor beneficia și localitățile foarte mici cu 50 de locuitori, iar Sălajul nu va mai suferi de o scădere în calitatea apei consumate.

Proiectul, extins pe un interval de 5 ani, prevede și amenajarea de stații de epurare noi, respectiv reabilitarea stației de tratare a apei de la Gilău și a Sursei Florești.

Compania de Apă Someș se așteaptă ca încă din primăvara anului viitor să se semneze deja primele contracte de lucrări.

Astfel se dorește creșterea gradului de conectare la canalizare în localitățile cu peste 10.000 de locuitori, de la 91 la 99%, iar în cele cu 2000-10000 de locuitori, de la 37 la 97%.

Din totalul finanțării necesare, 2% vor veni de la autoritățile locale, 13% de la bugetul de stat, iar 85% de la UE.

|

Leave A Comment

%d bloggers like this: