PreÅŸedintele Klaus Iohannis a discutat cu comisarul european pentru Justitie despre Presedintia Consiliului UE, alegerile europarlamentare si bugetul UE

November 21, 2018
446 Views

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu comisarul european pentru Justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, cu care a discutat aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European din luna mai şi despre viitorul buget al Uniunii Europene post-2020.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a prezentat principalele dosare şi provocări pe care ţara noastră le va gestiona pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE.

“PreÅŸedintele Klaus Iohannis a evidenÅ£iat faptul că programul PreÅŸedinÅ£iei României se va concentra cu precădere pe avansarea dosarelor legislative ÅŸi nelegislative care pot aduce rezultate concrete pentru cetăţenii europeni”, se arată în comunicat.

Şeful statului a reiterat faptul că ţara noastră, din poziţia de viitoare Preşedinţie a Consiliului UE, doreşte să contribuie la asigurarea unui nivel adecvat de convergenţă între statele membre şi la consolidarea coeziunii la nivelul întregului spaţiu comunitar.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menţinerii unor alocări adecvate pentru politica de coeziune în cadrul viitorului buget al Uniunii Europene, în vederea reducerii decalajelor economice şi a creşterii convergenţei între statele membre ale Uniunii.

Administraţia Prezidenţială informează că în cadrul discuţiilor despre viitoarele alegeri europene, cei doi oficiali au pledat pentru un proces electoral liber şi corect. Comisarul european a subliniat importanţa combaterii dezinformării la nivelul populaţiei, precum şi a creşterii investiţiilor în securitatea cibernetică, mai arată sursa citată. AGERPRES

Leave A Comment

%d bloggers like this: