Senatorul Adrian Ţuţuianu, exclus din PSD, a declarat, miercuri, că nu va fi ”un votant pur şi simplu, ci un votant critic al guvernării” şi a lansat critici la adresa Rovanei Plumb, despre care a spus că nu a mai fost de un an în judeţ şi nu a sprijinit proiectele primarilor.
”Eu nu am să votez vreodată vreo moţiune de cenzură împotriva unui guvern al Partidului Social Democrat. Am să fiu critic acolo unde trebuie. Am să votez toate actele normative care sunt importante pentru dezvoltarea economică, pentru infrastructură, pentru reforma sistemului judiciasr, pentru reforma sistemului de incompatibilităţi, subiect care e adus în atenţie de CCR, dar nu voi fi un votant pur şi simplu, ci un votant critic al guvernării”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
El a mai spus că nu se dezice de ceea ce a făcut şi de creea ce crede despre PSD.
”Problema noastră nu este partidul, ci liderul partidului”, a adăugat el.
De asemenea, el a criticat-o pe Rovana Plumb, desemnată lider interimar al organizaţiei PSD Dâmboviţa.
”Primarii din Dâmboviţa au avut continuu sprijinul meu. Rovana Plumb nu a venit de un an de zile în judeţul Dâmboviţa. Eu am fost foarte elegant în aceşti ani şi aveam de gând în continuare să fiu elegant, dar când votezi pentru excluderea mea şi ştii foarte bine că de ani de zile ai devenit parlamentar, europarlamentar prin munca oamenilor din Dâmboviţa, ar fi trebuit să aibă mai multă reţinere. Măcar să se fi poziţionat într-un mod neutru, din respect faţă de noi toţi din Dâmboviţa. Ea nu a sprijinit niciodată cu niciun proiect”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.
De asemenea, el a mai afirmat că sunt ”foarte mulţi” parlamentari social-democraţi care au aceeaşi poziţie faţă de situaţia din PSD.
”Unii dintre ei, probabil, o vor face la modul evident în perioada următoare, alţii probabil nu vor avea acest curaj. Unii probabil gândesc că e mai comod să aştepte să lupte alţii să vină apoi să se alăture echipei. Nu8 am de gând să abdic. Cei care au considerat că sunt uşor de ucis, să spun aşa, cred că nu m-au cunoscut foarte bine”, a mai spus senatorul Adrian Ţuţuianu.
Consiliul Executiv Naţional al PSD a votat, luni, pentru excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu.
Scrisoarea contestatarilor din PSD a conţinut 19 puncte, primul dintre ele fiind legat de demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte PSD şi al camerei Deputaţilor. Scrisoarea a fost semnată de trei membri ai partidului – Gabriela Firea, Paul Stă