Peste 1.000 de magistrați îi cer lui Tudorel Toader să renunțe la revocarea procurorului general Augustin Lazăr

October 26, 2018
44 Views

Peste 1.000 de magistraţi susţin solicitarea adresată ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de renunţare la procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, informează vineri Forumul Judecătorilor.

Forumul Judecătorilor din România a publicat o listă cu 1.030 de judecători, procurori şi auditori de justiţie, care susţin solicitarea transmisă ministrului Tudorel Toader.

Puteți găsi lista completă cu cei 1030 de magistrați aici

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor au solicitat joi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să abandoneze procedura de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

“Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, asociaţie profesională a judecătorilor, şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, asociaţie profesională a procurorilor, solicită ferm ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să abandoneze imediat procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr. O astfel de procedură, care ocoleşte practic garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ, şi care nesocoteşte dreptul la apărare al procurorului supus revocării, a fost profund criticată de Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană şi pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană şi în Consiliul Europei şi însăşi existenţa democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ şi descurajant transmis unei părţi importante a corpului magistraţilor”, preciza Forumul Judecătorilor.

Iohannis transmite că revocarea este ”complet neadecvată” și îi cere demisia lui Tudorel Toader

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit și va analiza Raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de revocare din funcție a domnului Augustin Lazăr.
Președintele Klaus Iohannis apreciază activitatea Procurorului General și consideră că cererea ministrului Justiției este complet neadecvată și de natură să genereze neîncredere în sistem și îngrijorare în rândul partenerilor noștri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii.

Se încearcă, din nou, acreditarea ideii că procurorii sunt dușmanii societății. Or, în reprezentarea intereselor generale ale societății și în apărarea ordinii de drept, procurorii au un rol esențial, consacrat expres prin Legea fundamentală. Fac un apel la magistrați să nu își piardă încrederea în capacitatea societății românești de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept.

Demersul ministrului Justiției de revocare a Procurorului General întărește convingerea Președintelui României că domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgență din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligația de a proteja ordinea de drept, libertățile și drepturile cetățenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent și eficient”, este comunicatul Administrației Prezidențiale.

Argumentele lui Tudorel Toader pentru revocare

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

El a prezentat raportul privind activitatea managerială a procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

″În temeiul prevederilor articolului 54, alineatul 4, coroborat cu articolul 51, alineatul 2, litera b din Legea 303/2004, cu modificările, completările ulterioare privind statutul judecătorilor şi procurorilor declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr”, a anunţat Toader, la Ministerul Justiţiei.

El a adăugat că raportul de evaluare, însoţit de propunerea de revocare a procurorului general, va fi transmis miercuri seara către Secţia pentru procurori a CSM în vederea studierii, analizării şi elaborării avizului consultativ, precum şi preşedintelui României pentru a decide potrivit competenţelor legale ce îi revin.

Ministrul Justiţiei a afirmat că faptele enumerate în raport sunt “de netolerat” într-un stat de drept, iar activitatea managerială a lui Lazăr contravine obligaţiilor constituţionale şi legale.

“Considerăm că actele şi faptele enumerate în prezentul raport, de netolerat într-un stat de drept, demonstrează că activitatea managerială a domnului Augustin Lazăr contravine obligaţiilor constituţionale şi legale. În aceste condiţii, nu se mai poate susţine ocuparea în continuare şi exercitarea de către domnia sa a funcţiei de conducere din cadrul Ministerului Public. Toate elementele prezentate susţin gravitatea comportamentelor, mesajelor publice ale procurorului general, care, prin managementul realizat, a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituţional”, a susţinut Tudorel Toader.

Augustin Lazăr: Timp de 36 de ani am primit doar calificativul “foarte bine”

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat miercuri că raportul de evaluare a activităţii sale manageriale prezentat de ministrul Tudorel Toader, în baza căruia acesta cere revocarea sa din funcţie, reprezintă răspunsul pe care Executivul înţelege să îl dea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, adăugând că argumentele ministrului Justiţiei sunt “exagerări vizibile şi interesate”.

“Cu doar două zile în urmă, Comisia de la Veneţia a transmis autorităţilor române că independenţa procurorilor poate fi afectată de prevederile privind numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor din vârful ierarhiei, prevederi care stabilesc rolul ministrului Justiţiei în aceste proceduri, recomandând reexaminarea acestor dispoziţii prin menţinerea CSM şi a preşedintelui României. Raportul de evaluare a activităţii procurorului general prezentat astăzi este răspunsul pe care Executivul, prin vocea ministrului Justiţiei, înţelege să-l dea Comisiei de la Veneţia. Raportul prezentat astăzi este modul în care Executivul înţelege să respecte independenţa Ministerului Public, ca parte a autorităţii judecătoreşti din România. Cu referire la concluziile şi exagerările vizibile şi interesate ale ministrului Justiţiei, îmi rezerv dreptul de a răspunde punctual în cursul zilelor următoare”, a spus Lazăr, într-o declaraţie de presă la sediul Parchetului General.

Augustin Lazăr a subliniat că, în calitate de procuror general, are obligaţia managerială de a lua atitudine publică şi de a exprima un punct de vedere instituţional în legătură cu numeroasele “atacuri nejustificate” la adresa sistemului judiciar.

“Discursul public a fost în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, întrucât, în calitate de conducător al Ministerului Public, am nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a vorbi în apărarea ordinii de drept, de a exprima o opinie cu privire la reformele legislative care sunt în curs în România. Libertatea de exprimare în situaţia unui magistrat de rang înalt trebuie folosită pentru întărirea supremaţiei legii şi apărarea oricăror imixtiuni de natură a afecta independenţa procurorilor – acesta este un citat dintr-o decizie CEDO”, a precizat Lazăr.

Procurorul general susţine că activitatea sa a fost supusă unui control al Inspecţiei Judiciare, dar şi unei evaluări a CSM, iar rezultatele au fost pozitive, astfel încât consideră că raportul redactat de ministrul Justiţiei nu are o bază solidă.

“La sfârşitul anului trecut, la solicitarea ministrului Justiţiei, Inspecţia Judiciară a efectuat un control privind eficienţa managerială a procurorului general. Concluzia controlului a fost una pozitivă şi a fost confirmată de Secţia pentru procurori a CSM. După mai puţin de un an, nemulţumit de concluziile Inspecţiei Judiciare, domnul ministru înţelege să pună sub semnul întrebării competenţele Inspecţiei Judiciare. În cursul acestui an, evaluarea managerială şi evaluarea profesională a procurorului general a fost efectuată de către CSM, concluziile fiind pozitive. Procurorul general a fost notat cu calificativul ‘foarte bine’. În condiţiile în care atât controlul Inspecţiei Judiciare, cât şi evaluarea CSM sunt pozitive, concluziile la care a ajuns ministrul Justiţiei, iniţiate şi formulate fără o bază factuală solidă, reprezintă un demers de natură a destabiliza Ministerul Public. Într-un context sensibil pentru sistemul judiciar, şi am în vedere modificările legislative în curs vizând legile justiţiei şi codurile penale, stabilitatea funcţiei procurorului general este esenţială pentru stabilitatea instituţională. În zilele următoare, voi preciza punctual şi veţi vedea cât de clare sunt exagerările pe care ministrul Justiţiei sau autorii acestei analize, cine or fi ei, le-au făcut”, a subliniat procurorul general.

Augustin Lazăr a precizat că, în 36 de ani de activitate, a fost notat numai cu calificativul “foarte bine”, susţinând că nu a fost nicio “conspiraţie” între fostul ministru al Justiţiei, CSM şi preşedinte pentru ca el să fie numit procuror general.

“Pentru liniştea celor care sunt interesaţi, vă spun că procurorul pe care îl vedeţi în faţă şi care acum se află în mandatul de procuror general al României a fost notat timp de 36 de ani cu calificativul ‘foarte bine’. Este o stare de fapt care este foarte clară, ce poate fi consultată cu uşurinţă în mapa profesională a procurorului general la CSM. Conform legii, cine candidează pentru o funcţie de conducere, la ultima evaluare trebuie să fi avut calificativul ‘foarte bine’. Că ea a fost anul trecut, că a fost acum doi ani, ultima evaluare să fie ‘foarte bine’. Este foarte uşor de înţeles că nu a putut fi nicio conspiraţie, pe care o pretinde domnul ministru, între fostul ministru al Justiţiei, toţi membri ai CSM şi preşedinte, să se prefacă că nu observă inexistenţa acestei condiţii la dosarul procurorului general. Cine a avut 36 de ani doar calificativul ‘foarte bine’ şi nu a fost niciodată contestat sub aspectul substanţei profesionale pe care o are nici acum nu e contestat. Dacă veţi analiza cu atenţie, veţi avea o radiografie completă a tuturor acestor afirmaţii, ziceri penibile, care sunt trecute în aşa-zisa analiză a activităţii procurorului general. Nici titlul nu este corect şi pretinde că analizează activitatea unui magistrat al Ministerului Public”, a declarat Augustin Lazăr.

În opinia sa, semnalul dat de Executiv prin întocmirea raportului de către ministrul Justiţiei “are semnificaţia încălcării independenţei magistratului procuror şi a Ministerului Public, în condiţiile în care dosare importante, de interes maxim pentru opinia publică sunt în curs de soluţionare”.

“Toată lumea aşteaptă să nu mai plătim daune, să nu mai avem condamnări la CEDO pentru marile dosare şi în public toată lumea susţine că nu au manifestat diligenţă procurorii să facă aceste dosare. Păi cum să facă dosarele, când la fiecare câteva luni se destructurează ceea ce reuşim noi să adunăm la un loc, o echipă de profesionişti care lucrează?”, a spus Lazăr.

La finalul declaraţiei, Augustin Lazăr s-a scuzat de starea emoţională în care se află, susţinând că se simte într-un moment special nu doar al carierei, “ci un moment special al României”.

“Iar făclia, despre care cineva a susţinut în deşert că nu este tocmai aşa cum trebuie, o să aibă surpriza să o vadă circulând de la vechea generaţie la noua generaţie. Vom avea mereu magistraţi independenţi ca spirit. Nu trebuie să fie tot aceiaşi, că mandatele uzează, dar vor transmite făclia demnităţii şi a independenţei magistraturii generaţiilor următoare”, a încheiat procurorul general.

Leave A Comment

%d bloggers like this: