Concert aniversar la Cluj-Napoca – 175 de ani de la înființarea corului bărbătesc din orașul înfrățit Köln

October 16, 2018
64 Views

Municipiul Cluj-Napoca, în parteneriat cu primăria orașului înfrățit Köln, Germania, va organiza miercuri, 17 octombrie 2018, ora 19.00, un spectacol de gală care va fi oferit publicului clujean, în mod gratuit, de către Corul bărbătesc al orașului Köln, la Sala Auditorium Maximum din cadrul Colegiului Academic al Universității ”Babeș-Bolyai”.
Corul bărbătesc al orașului înfrățit Köln, Germania, va oferi acest concert cu ocazia aniversării a 175 de ani de la înființare și a dorit, în mod expres, să marcheze acestă aniversare în municipiul nostru, cu care orașul este german este înfrățit din 1976, în anul Centenar al României.
Spectacolul va fi acompaniat de orchestra Operei Maghiare Cluj, condusă de dirijorul Bernhard Steiner. De asemenea în cadrul spectacolului vor evolua soliștii Stefan von Korch, tenor și Lorena Puican, soprană, lucrările interpretate fiind atât de muzică clasică, cât și de inspirație folclorică și muzică ”kolsh” – specifică regiunii Köln-ului.
Intrarea la spectacol este liberă.
O delegație oficială a orașului înfrățit Köln, condusă de domnul Ralf Heinnen, unul dintre cei patru primari ai orașului Köln, va fi de asemenea prezentă la acest eveniment.
Detalii despre programul evenimentului pot fi găsite pe pagina de Facebook a acestuia: https://www.facebook.com/events/758146431195482/

Leave A Comment

%d bloggers like this: