Noua lege a pensiilor. Cele mai importante prevederi şi modificările esenţiale aduse

October 11, 2018
53 Views

Guvernul României a aprobat, miercuri, noua lege a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Vă prezentăm mai jos principalele prevederi ale proiectului, dar şi modificările pe care le aduce faţă de legislaţia anterioară.
„Nicio pensie nu ca scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare şi nici stagiul de cotizare”, a declarat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu, după şedinţa de Guvern.
Impactul financiar al acestei legi va fi de 8,4 miliarde de lei în anul 2019, de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58 de miliarde de lei în 2021 şi de 81 de miliarde de lei în anul 2022.
Punctul de pensie creşte până în 2021. Din 2022 dispare şi apare Valoarea Punctului de Referinţă
Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR):
* 1.265 de lei în 2019;
* 1.775 de lei în 2020;
* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii;
* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referinţă se va indexa, anual, cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Punctul de pensie va ajunge, aşa cum este precizat şi în Programul de Guvernare, la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare la data adoptării Programului de Guvernare. De altfel, reamintim că pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016.
Formula de calcul
Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulţit cu Valoarea Punctului de Referinţă (VPR).

Leave A Comment

%d bloggers like this: