400.000 lei ONG-urilor care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii cu dizabilităț

October 8, 2018
64 Views

Vineri, 12 octombrie este ultima zi de înscriere la Programul MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a 10-a, 2018.

Se pot înscrie organizații non-profit, fundații, asociații, federații, organizații religioase care desfășoară activități de terapie emoțională și prin artă, având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu afecțiuni cronice, în curs de recuperare după afecțiuni grave sau a copiilor care trăiesc cu dizabilități.

Fondul total al Programului este de 400.000 de lei. Un ONG poate beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de
pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2018 – august 2019.

La cele nouă ediții precedente, în perioada 2009-2017, au obținut finanțare 94 de ONG-uri, în valoare totală de 2.778.000 lei, derulând
169 de proiecte în beneficiul a peste 10.000 de copii.

În această perioadă din Cluj au obținut finanțare 12 organizații, în valoare totală de 479.960 lei, pentru realizarea a 27 de proiecte.
Din prezentarea proiectului realizat de Asociația Clubul Sportiv Kory Francisc, Cluj: https://www.facebook.com/FundatiaPentruComunitate/videos/337027487068215/

Leave A Comment

%d bloggers like this: