Presedintele Klaus Iohannis : Romania – una dintre cele mai mari cresteri economice in UE; se adancesc unele dezechilibre

September 29, 2018
84 Views

România înregistrează, în prezent, unele dintre cele mai înalte rate de creştere economică la nivel european, dar se remarcă şi adâncirea unor dezechilibre în planul sustenabilităţii macroeconomice, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis în deschiderea congresului organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire şi 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în ţara noastră.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

“Activitatea membrilor CECCAR contribuie la asigurarea unui climat economic sănătos. Prudenţa şi corectitudinea nu sunt simple cuvinte, ci principii de referinţă după care dumneavoastră vă conduceţi şi vă organizaţi activitatea. Cu o tradiţie de aproape 100 de ani în România, profesia de expert contabil are un rol esenţial, prin sprijinul, soluţiile şi îndrumarea oferite mediului de afaceri, alături de celelalte profesii din domeniul economic, cum sunt auditorii, evaluatorii, consultanţii fiscali, cât şi din domeniul juridic, cum sunt avocaţii şi practicienii în insolvenţă. Aceste profesii liberale sunt definitorii pentru economia de piaţă şi pentru performanţele acesteia. Doar prin strânsa conlucrare între actorii mediului economic, atât din zona profesiilor liberale, cât şi din cea direct productivă, România îşi poate consolida performanţele economice, prin convergenţa sustenabilă cu ţările membre ale Uniunii Europene”, a transmis preşedintele.

Leave A Comment

%d bloggers like this: