UBB găzduieşte Conferinţa Naţională a doctoranzilor din Consorţiul “Universitaria”

September 18, 2018
59 Views

Peste 80 de studenţi doctoranzi în domeniul ştiinţelor socio-umane se vor întâlni, în perioada 19-21 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, la Conferinţa Naţională a doctoranzilor din Consorţiul “Universitaria” găzduită de Universitatea Babeş-Bolyai.                Lansată luna iunie a acestui an, cu ocazia lucrărilor Consorţiului Universitaria reunit la Cluj, conferinţa va fi organizată pe domenii, la nivelul fiecărei universităţi din Consorţiu.                 Evenimentul găzduit de UBB va fi organizat de Institutul de Studii Doctorale cu sprijinul Facultăţilor de Psihologie şi Științe ale Educaţiei, Stiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Educaţie Fizică şi Sport, Sociologie şi Asistenţă Socială, Teologie Ortodoxă şi va reuni 82 de doctoranzi în domeniile Sociologie, Ştiinţele comunicării, Psihologie şi Știinţe ale Educaţiei, Filologie, Teologie, precum şi 20 de cadre didactice din domeniul ştiinţelor socio-umane.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, ale căror conduceri se reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar românesc, dar şi strategii de dezvoltare.  Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: